I.C.I. Bucuresti

 

Modernizarea cladirii corpului B, sectiunea 2, din cadrul Ansamblului ICI – Bucuresti si realizarea unui Centru de Date, prin consolidare imobil, creare de subsol si supraetajare S+P+1E+2E retras.

Investitia consta in realizarea unui centru de date modern dotat cu toate spatiile necesare – camere tehnice (servere, UPS, TEG, arhiva electronica etc.), birouri administrative, sali de intalnire, sali de conferinte etc., pe locatia actualului corp B, sectiunea II, situat pe terenul intravilan din B-dul Maresal Averescu nr. 8-10, al Institutului de Cercetare si Dezvoltare in Informatica – Bucuresti. Constructia principala se incadreaza in dimensiunile de 32,5m lungime si 20,80 latime, rezultand aria construita la sol de 675 mp, aria desfasurata de 2631 mp, regim de inaltime S+P+1E+2E retras (hmax = 15,00 m).

In urma concluziilor expertizei si necesitatilor de spatiu ale beneficiarului, coroborate cu destinatia principala a imobilului, s-au propus ca masuri de interventie realizarea unui subsol general cu functionarea de adapost de protectie civila si centru de date si consolidarea, supraetajarea imobilului corp B, sectiunea a II a, pana la inaltime S+P+1E+2E, cu functiunea de sali de conferinta birouri, printr-o regandire a sistemului structural initial, renuntandu-se la sistemul de „Cadre spatiale” si trecandu-se la sistemul strctural „Dual” - cadre spatiale si pereti structurali din beton armat.

Infrastructura imobilului s-a realizat sub forma unui radier general la cota -5,20 m, dupa executarea unei perne de balast, avand o grosime de 1,50 m si o sprijinire de maluri pe doua directii cu piloti forati tangential de diametru 300 mm, pe o latura si sprijinire de maluri de tip „Berlinez”, cu profile metalice tip HEA 200, introduse in gauri forate de 300 mm si betoane la baza, pe cealalta latura. Suprastructura in sistem „Duale” a fost alcatuita din stalpi si grinzi si diaframe, dispuse simetric fata de cele doua axe principale, astfel incat structura sa se compare bine la sarcini laterale, fiind capabila sa preia si sa transmita terenului de fundare totalitatea sarcinilor gravitationale si laterale de priectare. Planseele din beton armat cu grinzi dispuse pe cele doua directii, grosime de 16 cm, iar in zona salii de conferinte este cu nervuri pentru realizarea functiei de saiba rgida.

Inchiderile exterioare au fost realizate din caramida Parotherm, grosime 30 cm, tencuite, si sistem termoizolant pentru fatada imbracata cu alucabond si pereti cortina. Circulatia interioara se realizeaza cu liftul si scara interioara din beton armat, iar instalatiile sanitare si electrice, au fost pozitionate pe sub pardoseala flotanta si prin tavanul casetat. Compartimentele interioare s-au realizat prin pereti din sticla.